Antrenorul echipei CFR Cluj, Jorge Costa, a declarat după victoria cu Sportul, scor 6-1, că mutările decisive pentru victoria cu „studenții” au fost făcue la pauză, când formația sa a intrat în teren cu o altă mentalitate și a reușit să marcheze de cinci ori.
„Azi știam că e un meci foarte important pentru noi, e foarte bine că am câștigat. Vreau însă să ținem ritmul, să nu mai revenim la clipele prin care am trecut la ultimele două jocuri. Sperăm să gestionăm foarte bine această pauză. Nu am început jocul așa cum am vrut, am luat gol, unii jucători au intrat cu frică. Am schimbat ceva la pauză și am avut apoi altă mentalitate. De Zerbi a stat mult timp fără să joace, trebuie să avem răbdare cu el până va reuși să joace 90 de minute. Acum poate undeva la 60 de minute. Dar e din ce în ce mai bine. Sunt foarte fericit că a intrat foarte bine, toți știm că e un fotbalist încântător”, a spus Costa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER